Management

Garanția de retur – acum și la sistemele CISS

Pentru cei mai puțin inițiați, un sistem CISS reprezintă paradisul imprimării color de înaltă calitate la niște costuri mai mult decât rezonabile. Sistemul CISS se împacă bine și cu tehnologia imprimării prin sublimare (tehnologie ce permite imprimarea pe o mare varietate de materiale, nu numai pe hârtie), astfel că avantajele economice ale acestui sistem se pot maximiza prin utilizarea unei imprimante și a unor cerneluri adecvate sublimării (toner de tip cerneală sublimare). Oricum, chiar și numai pentru imprimarea clasică, pe hârtie, profitabilitatea sistemului este maximă. De pildă, un recipient cu 100 de ml de cerneală epson compatibilă cu sistemul CISS și cu imprimante sau/si multifunctionale Epson WorkForce seria WF / WP, costă doar 29 de RON. Cu patru asemenea recipiente (câte unul/culoare – negru, albastru, galben și roșu) tipărești, în medie, de 28 de ori mai mult decât cu sistemele clasice.

Cerneală pentru Epson

Cerneală pentru Epson

Pe piața românească de consumabile destinate imprimantelor există puține locuri de unde poți achiziționa un sistem CISS. În acest context, aspectul economic profitabil al acestui sistem trebuie evidențiat, odată în plus, având în vedere împrejurarea că CISSmarket – oricum cel mai serios comerciant de sisteme CISS de pe netul românesc – a decis să ofere clienților săi posibilitatea de returnare a produselor (sisteme CISS, imprimante + sisteme CISS) fără nici o discuție în primele 10 zile de utilizare.

Decizia CISSmarket probează un gen de bun simț în business pe care îl găsești rar în piață. Am să vă explic de ce. Fără a intra în detalii constructive și funcționale ale unui sistem CISS, trebuie accentuat că atunci când comanzi un asemenea sistem, riscul de a comanda greșit, de a monta greșit și, în general, posibilitatea să se întâmple ceva rău, sunt destul de mari. Pentru a vă lămuri cât de complexă e operația, de pildă, de instalare a unui sistem CISS puteți urmării excelentele video tutoriale disponibile pe CISSmarket.ro Iată aici un singur exemplu:

Exemplu tutorial instalare sistem CISS

 

Așa stând lucrurile, se înțelege că un sistem de retur, fără întrebări care să pună clientul în situații dificile, este mai mult decât binevenit.  Așadar, bravo CISSmarket!

El lider maximo

Dacă aș avea ceva mai mult trafic decât cei câțiva prieteni care mai aterizează aici, mai mult accidental, aș fi dispus să generez o dezbatere pe o temă de management care, mi se pare mie, ar ajuta puțin la înțelegerea țării în care trăim. Este evident că țărișoara noastră este prost condusă la toate nivelurile (politic, administrativ, central, local, public, privat) totul arată ca și cum am traversa o criză de lideri iar această afirmație nu are în ea nimic naiv sau patetic. Oricine poate observa că suntem conduși haotic, pe baze afective, departe de calcul și raționalitate. Totuși, afirmația nu avem lideri nu este banală și, repet, nici naivă și nici patetică. Nu este astfel deoarece, de fapt, avem lideri. Deschideți orice CV de șef de instituție publică sau de firmă privată și veți descoperi niște povești fabuloase cu privire la capacitățile de comunicare și control al grupurilor, toate împănate cu diplome prestigioase, toate, povești de succes ce vorbesc despre instituții și firme conduse cu măiestrie. Și, mai ales, toți acești manageri, încearcă să sugereze că sunt lideri înnăscuți, că au adică, sau manifestă – nu sunt foarte sigur cum e corect – leadership.

Acum, să ai în posesie ceea ce se numește leadership e o chestiune care ar trebui să dea serios de gândit celor ce cred sau speră să-l aibă.

sunt tot atatea definitii ale leadershipului cate persoane incearca sa il defineasca“.

Stogdiil (1974, pag. 259)

Noțiunea nu este doar neclară prin polimorfismul definirii ci și prin neclaritatea însăși a fiecărei din definițiile sale. Să luăm doar câteva exemple:

Leadershipul pare sa fie exact ca puterea, un concept esential contestat

(Gallie, 1995 printat in Grint, 2004, pag.1)

Liderii sunt ca noi toti: de incredere sau inselatori, fricosi sau viteji, generosi sau lacomi. A presupune ca toti liderii sunt oameni buni am fi orbi fata de realitatile conditiei umane si ne va afecta sever scopul nostru de a deveni lideri eficienti

(Kellerman, 2004, pag. 45)

un proces in care un individ influenteaza un grup spre atingerea unor obiective comune“.

Northouse (2004)

„Leadership-ul” reprezintă exercitarea acelor competenţe, abilităţi, cunoştinţe şi comportamente care îi ghidează şi motivează pe alţii să urmărească activ munca lor pentru atingerea scopului şi obiectivelor şi de a munci pentru atingerea viziunii organizaţiei. Leadership-ul produce „performanţa grupului”. Gradul relativ al calităţii leadershipului demonstrat va duce la un nivel comensurabil al performanţei organizaţiei.  Un  leadership bun produce rezultate remarcabile.

dr. Kenneth A. RETHMEIER, the Rethmeier Group, LLC, SUA

Andrew DuBrin, un fel de guru al definirii leadership-ului, autor al unui The Complete Idiots Guide in Leadership (ei bine! Da. Există și așa ceva!) indexează, în chiar amintitul ghid, cinci definiții ale minunatei noastre noțiuni. Pentru conformitate, am să le prezint întâi în limba autorului și, imediat, în limba română:

  1. Leadership is interpersonal influence directed toward attaining goals and is achieved through communication. By communication we refer simply to sending and receiving messages.

    #Leadershipul este influența interpersonală îndreptată către atingerea scopurilor realizată prin comunicare. Prin comunicare înțelegem pur și simplu a trimite și recepționa mesaje.

  2. Leadership is a way of influencing people beyond routine compliance with directions and orders. A leader, for example, might influence workers to want to work beyond 40 hours per week so they can share in the glory of the success of the department.

    #Leadership-ul este un mod de a influența oamenii dincolo de rutina directivelor și comenzilor uzuale. Un lider, de pildă, îi poate determina pe muncitori să lucreze mai mult de cele 40 de ore saptămânale doar pentru prilejul de a se bucura împreună cu el de un succes.

  3. Leadership is an act that causes others to act or respond in a shared direction.

    #Leadership-ul este acțiunea care îi determină pe ceilalți să acționeze într- o direcție comună.

  4. Leadership is the key dynamic force that motivates and coordinates an organization to accomplish its objectives.

    #Leadership-ul este forța dinamică esențială care motivează și coordonează o organizație pentru a realiza obiectivele sale.

  5. Leadership is the ability to inspire confidence and support among the people who are needed to attain organizational goals.

    #Leadership-ul este abilitatea de a inspira încredere și sprijin mutual între oamenii cărora li se cere să atingă țelurile organizației.

Așadar, pentru a sintetiza:

leadership înseamnă, în ordine, Influență prin comunicare, în afara oricărei rutine, în mod acțional (deci nu doar prin comunicare), o forță motivațională generatoare de încredere și contexte mutual suportive (adică, în traducere liberă din română în română – spirit de echipă).

Ceea ce este oarecum frapant este faptul că dacă examinăm calitățile native necesare pentru a obține portretul natural al unui posesor de leadership, observăm că ele nu sunt extraordinare. Un bun comunicator poate fi norocos și să dețină o înclinație nativă pentru comunicare dar poate fi și creat prin educarea lui. Mai departe, generarea încrederii are foarte puține componente naturale (native) active, eventual, în relațiile interumane de scurtă durată, întâmplătoare și prea puțin durabile – în practica managerială prima impresie nu contează. Echipele se sudează în timp, experiențele acumulate pe durate de timp mai degrabă lungi sunt esențiale pentru generarea încrederii în interiorul unui grup profesional. Dimpotrivă, competența etică este determinantă în generarea și, mai ales, consolidarea acestei încrederi.

Personal, încerc o anume nemulțumire legată de faptul că, în definițiile de mai sus, nu găsesc nicăieri excelența profesională. Este ca și cum un lider ar putea realiza toate acele lucruri extraordinare presupuse de leadership (influență, comunicare, motivare și încredere) fără a fi printre vârfurile profesionale ale grupului în care se exersează ca lider. Este, în opinia mea, clar că așezând profesionalismul la periferia constelației de calități ce fac dintr-un manager lider oferim o șansă nemaipomenită proliferării de lideri abslovenți de management care pot fi, eventual, oameni politici (aici nu e nici o problemă dacă nu ești excelent în ceva anume) dar nimic mai mult.

Pe de altă parte, tot în opinia mea. țărișoara asta e plină de astfel de lideri înnăscuți și, pe cât de înnăscuți, tot pe atât de agramați și incompetenți – cu rezultatele cunoscute.

Idei îndrăznețe

Dacă vă interesează o provocare adresată de o echipa de profesori și elevi Primăriei Mediaș, intrați cu click pe imaginea de mai jos:

O problema de rezoluție

Pe scurt, problema este următoarea:

În oricare domeniu profesional te-ai afla, fie el public sau privat, atunci când te afli în situația de a recepta știri de presă privitoare la acel domeniu, este imposibil să nu observi accentele false care bruiază aceste știri. Este imposibil să nu fi șocat de interpretările halucinante date unui domeniu pe care tu îl cunoști la nivel de nuanță, ca fiind propriu.

Situația este, până la un punct – dincolo de care încep propriile noastre alegații – explicabilă în termeni de nivel de granulație, de nivel de rezoluție a imaginii oferită de media.

Este ca și cum tu, ca profesionist al unui domeniu, ai fi nevoit să privești către acel domeniu, către același domeniu,  înfățișat pe două monitoare cu rezoluții total diferite. Unul, monitorul tău, true colour, cu toate nuanțele la locul lor, cu toate nuanțele necesare pentru a putea să te manifești profesionist în raport cu el. Celălalt, ecranul media, o căzătură istorică pe 16 culori, având și variante de 8, o interfață unde contrastul e setat la maxim făcând vizionarea pe cât de simplă, pe atât de degenerantă pentru văz.

Desigur, minimul de policromie informațională este reprezentat de televiziune, apoi, opțiune subiectivă, presa tabloidizată, apoi cea de analiză și, în fine, mai mult ca potențial, zona dedicată domeniului din blogosferă. Blogosfera oferă o șansă creării unei imagini complete asupra unui domeniu datorită atuurilor binecunoscute pe care hypermedia le oferă în raport cu alternativele sale clasice (libertate editorială totală, relativă independență de rating, posibilitatea completării/rafinării informației prin circulația ei în interiorul unei comunități potențial avizate).

Cu atât mai greu de înțeles este pasiunea cu care, o mare parte din blogosferă pare să încerce să imite scriitura publicațiilor media sau policromia minimală a informației livrată prin TV. Este de-a dreptul trist să constați că un mare meseriaș în marketing în loc să ne ofere nuanțe ale domeniului său, nuanțe invizibile în alte media, găsește de cuviință să opineze cu privire la teme care îi sunt în mod evident străine. Poți citi, de pildă, pe astfel de bloguri, că spre deosebire de autor (care e întotdeauna superior) toți ceilalți, dar mai cu seamă bugetarii și, dintre aceștia, mai cu seamă profesorii, nu fac nimic altceva decât să primească niște bani nemeritați, de la el – supermuncitorul  de 14 ore pe zi exclusiv pauzele – de parcă profesorul, medicul, asistenta medicală, etc. ar munci numai și numai 3-4 ore pe zi –  la o calitate îndoielnică.

Nu e foarte clar de ce blogărul, având la dispoziție timp și resurse documentare suficiente, dar, mai ales, timp, în raport cu un canal TV, purcede la generalizări într-un domeniu nefamiliar când ar trebui să cunoască, aspect de minimă logică, amănuntul că la baza oricărei generalizări ar trebui să stea straturi consistente de competență și experiență. Cred, realmente, că că e un soi de boală a copilăriei, cam lungă și, din păcate, virală, după părerea mea.

Transformarea tezei în argument

Transformarea tezei în argument este o variantă a erorii logice numite petitio principii, adică utilizarea unei teze în argumentarea aceleiași teze. Transformarea pe care o am în vedere este doar o variantă pentru că, în retorica politică (cel puțin în cea românească) între afirmarea tezei și furnizarea de argumente care să o susțină trece, de regulă, o perioadă de timp care permite tezei să primească o (falsă) valoare argumentativă.

De pildă, să luăm câteva teze ce sunt titluri în comunicarea publică a autorităților:

Teză: Pensiile au fost marite

Contra-teză: doar unele pensii, cateva, foarte putine, au fost mărite (cu un ordin de mărime penibil) – lipsesc atât detaliile tezei cât și argumentele factuale sau, măcar, statistice.

Teză: Noul Cod al Muncii elimină munca neagră, chiar și pe cea gri.

Contra-teză: Codul Muncii nu poate acționa în zona evaziunii, eventual, poate transforma în evazioniști și oameni care munceau legal după vechiul Cod.

Teză:  Noua Lege a Educației, prin transferul către învățământul gimnazial a clasei a noua, va duce la scăderea abandonului școlar.

Contra-teză: Abandonul era definit destul de vag în vechea lege, astfel că multe ieșiri din sistem puteau fi interpretate ca abandon sau, alternativ, ca eșec școlar (un copil care nu vine la școală nu este scos din sistem ci i se încheie situația școlară cu rezoluția: repetent pe baza acumulării unui număr de absențe nemotivate peste limita admisă).

Mutarea clasei a noua la gimnaziu clarifică problema vechii legi în sensul în care copilul ce nu mai continuă școala după clasa a noua nu se mai află în situație de abandon ci pleacă „normal” din sistem. În mod evident însă această ieșire, în mileniul trei în care ne aflăm și în drumul victorios către societatea cunoașterii pe care o clamăm oficial ca țintă europeană, rămâne un EȘEC ȘCOLAR major.

Să anticipăm acum ce se va întămpla după o perioadă de timp în discursul oficial. Să spunem … la anul pe vreemea asta:

Toate cele trei contra-teze de mai sus, mult mai puțin vizibile în tematica publică (din diverse motive, presă subordonată sau incompetentă, opoziție slabă și incompetentă, bruiaj comunicațional cu teme irelevante a subiectelor reale, etc) vor fi, probabil, complet uitate. Ceea ce va rămâne sunt tezele care acum vor funcționa ca și argumente. Îmi permit următorul pariu cu privire la „înfățișarea” discursului oficial:

„Guvernul a reușit, într-o perioadă grea, să mărească pensiile pe principiul contributivității, să facă, prin Noul Cod al Muncii pași hotărâți în direcția diminuării muncii la negru și a diminuat prin Noua Lege a Educației, abandonul școlar, exact așa cum am anunțat încă de anul trecut”

Transformarea tezei în argument poate fi explicată operațional și altfel: facem o afirmație, evităm argumentarea și, după o perioadă în care nu facem decât să o repetăm până la golirea ei de sens (pe principiul: decât o conotație negativă, mai bine fără conotație) o prezentăm cu fermitate drept FAPTĂ.

Despre lucrurile complexe

Înainte de a vorbi despre temă este util să spun doua vorbe despre locul în care această temă și-a facut loc în spațiul meu de reflexie. Mă aflu, bântuit de o boală oarecare, internat într-un spital. Spitalul este, în felul lui, un loc în care o parte din fenomenele vieții  sunt simplificate, sunt reduse la o serie de parametri potențial manipulabili în vederea obținerii unui proces terapeutic. Vedeți, să ai un mod de viață sănătos e o chestiune foarte complexă în care intervin o mulțime de variabile, acesta fiind, de altfel, principalul motiv pentru care majoritatea oamenilor nu trăiesc sănătos. E complicat – nouă ne plac lucrurile simple. În spital însă, lucrurile se simplifică – mâncarea, de pildă, e poate oribilă dar – procedural – garantat sănătoasă. O mare parte a existenței noastre complicate este redusă frust la un regim oarecare: un regim simplu.

Medicii apoi sunt, desigur, perfect conștienți de complexitatea reală care stă în spatele fiecărei boli (de unde și ideea că nu există boli ci numai bolnavi) dar, dacă ați avut norocul să-i cunoașteți ca personalități veți admite faptul că sunt printre cele mai simple ființe umane – superioare, fără nici o urmă de îndoială, dar cu o superioritate ce nu se manifestă în adâncime ci, cumva, profund aristocrat, în partea vizibilă a spiritului, în partea sa cinică, în epiderma trupului social.

În acest spațiu simplificat am avut norocul să am la îndemână un laptop pe care am putut viziona o serie de conferințe TED și, între ele, pe cea a unui cercetător din zona neurologiei, un cercetător cu origini asiatice – Sebastian Seung. Acum, sincer, teza sa cu privire la conectomul uman are o frumusețe aparte și poate fi discutată, dar ideea care mi s-a lipit mie de suflet nu are legătură cu această teză ci cu ceea ce o sfidează așa cum sfidează oricare altă teorie din domeniul neuroștiințelor sau cel al psihologiei. Ideea care m-a frapat (deși e o idee cunoscută pe care orice spirit mediu o poate reconstrui independent de munca cercetătorilor) este cea a îngrozitoarei complexități a creierului uman. O complexitate pe care Seung a știut să o prezinte excelent realizând o performanță reală prin faptul că, deși e o idee comună (toată lumea, dacă e întrebată, va raspunde că da, creierul, mintea umană în genere, sunt niște ceva-uri foarte complicate, aflate cumva la limita misterului) el a știut să o vizualizeze și să o împingă în prim-planul conștiinței mele de umil auditor.

Sub impresia acestei conferințe a lui Seung, pe care, de fapt, o revedeam după un oarecare timp, am vizionat și alte conferințe: a lui Conrad Wolfram caruia i se părea simplu să diminuăm, în educația matematică, partea de calcul „pe hârtie” în ipoteza că ea poate fi livrată, în cea mai mare parte și fără pierderi, calculatoarelor; a lui Daniel Kahneman care instituia o diferență apropape substanțială în tre sinele experimental (sinele prezent) și cel al memoriei (sinele trecutului), aplicând această diferențiere în studiul nivelului de fericire, aplicație care producea o teorie aproape la fel de frumoasă ca și cea despre conectomul uman a lui Seung; în fine, pe ce a lui sir Ken Robinson care, cu un umor britanic de cea mai bună calitate, pleda pentru o revoluție în educație care să îndrepte actul educațional către viitor și nu către transferul de cunoștințe tradițional care, explica el, îi învață pe copii cum să trăiască în limitele unei epoci al care ei nu mai au acces pentru că aparține trecutului.

Ceea ce m-a frapat însă la toți ceilalți, prin comparație cu prelegerea lui Seung, a fost faptul că ei, cu toții, nu au avut nici un moment revelația faptului că domeniul în care își exersează cercetarea este extrem de complex. Probabil la fel de complex ca și creierul uman. Nu au avut, sau au omis să transmită, șocul cognitiv pe care asiaticul l-a exprimat foarte plastic:

„Și un neuron, ei bine, e mai mic decât creierul. Și acesta e doar un creier de șoarece. Care e mult mai mic decât creierul uman.

Când le arăt prietenilor mei asta, uneori îmi spun:

„Ști, Sebastian, mai bine ai renunța. Neurologia e fără speranță.””

Întradevăr, să spui, precum Kahneman, că, în studiul nivelului de fericire, distincția dintre sinele experimental și cel memorabil este esențială, este foarte important dar, mi se pare mie, este de asemenea important să realizezi că, realizarea ta teoretică, această distincție, acoperă o suprafață cognitivă comparabilă cu cea realizată de studiul neuronului de șoarece. În aprecierea nivelului de fericire intervin atât de multe alte variabile, multe dintre ele imposibil de transformat în parametrii operaționali, încât a produce o întreagă teorie despre fericire pe baza numitei distincții e o cale sigură către suprasimplificarea unui domeniu fără a avea măcar scuza unui scop terapeutic (din acest punct de vedere, suprasimplificările operate de Freud în psihanaliză sunt mult mai justificate, chiar dacă criticate, de orizontul terapiei exersată de el).

La fel și în privința educației. A propune o revoluție în educație, poate fi justificat prin scop. Scop care poate fi verificat. Dar, stați puțin! Lucrurile aici nu sunt atât de simple. Chiar dacă proiectarea educației din perspectiva scopului e o practică curentă, nu ar trebui nici un moment să pierzi din vedere complexitatea îngrozitoare a domeniului, complexitate care este însoțită și de ireversibilitatea relativă a actului educațional. Este generos și nobil să propui un model educațional orientat către viitor, bazat pe creativitate, dar când te apropii de concret, când te apuci să inferezi ultimele consecințe ale revoluției tale, vei constata că mulțimea consecințelor este imensă, pe de o parte, și că multe dintre acestea sunt imprevizibile, pe de altă parte. Ultima revoluție în educație, mă tem că a păcătuit tocmai prin lipsa de viziune în privinnța consecințelor și, mai ales, prin lipsa de viziune asupra cantității acestor consecințe.

Poate că o asumare a complexității domeniilor pe care le cercetăm ne-ar face mai prudenți în asaltul teoretic asupra realității. Poate că dacă, înainte de a face revoluții și reforme, am realiza că, de fapt toate aceste demersuri trebuie proiectate pe durate mari de timp, pe măsura complexității lor, am limita nivelul de entropie la nivelul impactului asupra realității, am realiza poate, precum constructorii medievali de catedrale, că o viață de om e insuficientă pentru a realiza ceva cu adevărat măreț dar este suficientă pentru a transmite mai departe o viziune bine temperată.

Despre Economie cu Tim Jackson!

„Este o poveste despre noi, oamenii, care suntem convinsi sa cheltuim bani pe care nu-i avem pe lucruri de care nu avem nevoie pentru a crea impresii care nu vor rezista in timp asupra unor oameni cărora nu le pasă.”T. Jackson