Pe scurt, problema este următoarea:

În oricare domeniu profesional te-ai afla, fie el public sau privat, atunci când te afli în situația de a recepta știri de presă privitoare la acel domeniu, este imposibil să nu observi accentele false care bruiază aceste știri. Este imposibil să nu fi șocat de interpretările halucinante date unui domeniu pe care tu îl cunoști la nivel de nuanță, ca fiind propriu.

Situația este, până la un punct – dincolo de care încep propriile noastre alegații – explicabilă în termeni de nivel de granulație, de nivel de rezoluție a imaginii oferită de media.

Este ca și cum tu, ca profesionist al unui domeniu, ai fi nevoit să privești către acel domeniu, către același domeniu,  înfățișat pe două monitoare cu rezoluții total diferite. Unul, monitorul tău, true colour, cu toate nuanțele la locul lor, cu toate nuanțele necesare pentru a putea să te manifești profesionist în raport cu el. Celălalt, ecranul media, o căzătură istorică pe 16 culori, având și variante de 8, o interfață unde contrastul e setat la maxim făcând vizionarea pe cât de simplă, pe atât de degenerantă pentru văz.

Desigur, minimul de policromie informațională este reprezentat de televiziune, apoi, opțiune subiectivă, presa tabloidizată, apoi cea de analiză și, în fine, mai mult ca potențial, zona dedicată domeniului din blogosferă. Blogosfera oferă o șansă creării unei imagini complete asupra unui domeniu datorită atuurilor binecunoscute pe care hypermedia le oferă în raport cu alternativele sale clasice (libertate editorială totală, relativă independență de rating, posibilitatea completării/rafinării informației prin circulația ei în interiorul unei comunități potențial avizate).

Cu atât mai greu de înțeles este pasiunea cu care, o mare parte din blogosferă pare să încerce să imite scriitura publicațiilor media sau policromia minimală a informației livrată prin TV. Este de-a dreptul trist să constați că un mare meseriaș în marketing în loc să ne ofere nuanțe ale domeniului său, nuanțe invizibile în alte media, găsește de cuviință să opineze cu privire la teme care îi sunt în mod evident străine. Poți citi, de pildă, pe astfel de bloguri, că spre deosebire de autor (care e întotdeauna superior) toți ceilalți, dar mai cu seamă bugetarii și, dintre aceștia, mai cu seamă profesorii, nu fac nimic altceva decât să primească niște bani nemeritați, de la el – supermuncitorul  de 14 ore pe zi exclusiv pauzele – de parcă profesorul, medicul, asistenta medicală, etc. ar munci numai și numai 3-4 ore pe zi –  la o calitate îndoielnică.

Nu e foarte clar de ce blogărul, având la dispoziție timp și resurse documentare suficiente, dar, mai ales, timp, în raport cu un canal TV, purcede la generalizări într-un domeniu nefamiliar când ar trebui să cunoască, aspect de minimă logică, amănuntul că la baza oricărei generalizări ar trebui să stea straturi consistente de competență și experiență. Cred, realmente, că că e un soi de boală a copilăriei, cam lungă și, din păcate, virală, după părerea mea.

Posted in: Management.
Last Modified: May 18, 2011